Ultima ”reprezentație” a sezonului de ciclism 2022 s-a consumat weekend-ul trecut când, pe rând, localitatea Porumbacu de Sus și Făgăraș au fost gazdele Campionatului Național de Ciclocros, respective a ultimei etape din Cupa României de Ciclocros. Și, bineînțeles, profitând de forma sportivă foarte bună, doi dintre sportivii care îmbracă mereu tricoul Velo Academy Bucharest s-au aliniat la start, iar efortul lor nu a rămas fără răsplată.
Ziua de sâmbătă, 10 decembrie, rezervată Campionatului Național de Ciclocros, a beneficiat de idilicul peisaj al Munților Făgăraș, Porumbacu de Sus fiind terenul ”de acasă” al unor foarte iubite și solicitant întreceri de mountain bike. De această dată, ghidonul drept a fost dat pe coarnele bicicletelor de ciclocros, iar câțiva zeci de temerari s-au avântat în cursă. Cât îi privește pe membrii Velo Academy Bucharest, Levi Drăgoi și Tudor Filip și-au măsurat forțele cu cei mai buni, reușind meritoriile locuri 5, respectiv 7 în cadrul unei întreceri mai mult decât disputate.
Totuși, prima zi de weekend a servit ca o bună verificare căci duminică a venit momentul ca cei doi să demonstreze ce pot cu adevărat. Setoși de un rezultat bun, sub zidurile cetății Făgărașului, Tudor Filip a reușit să își adjudece victoria în clasamentul general al Cupei Naționale de Ciclocros la categoria Copii B. Nici Levi Drăgoi nu a precupețit vreun efort, așa că locul secund din această ultimă etapă i-a asigurat și locul secund în clasamentul general al categoriei Copii B.